Summer love- Capitolul 12

        ____________________
       Hei guys. Nu am mai scris de vreo doua saptamani, sau chiar mai mult. M-am detasat de acest fic, recunosc, nu l-am facut DELOC cum vroiam eu sa fie. E diferit, nu pot sa-l simt, nu pot sa pun destul suflet la el. Cu parere de rau,  vreau sa zic ca il termin. Ca sa nu va las cu ochii in soare, voi scrie vreo 3 capitole de happy-ending. Sunt pe langa subiect, nu am timp de scris. Citesc..si o fac toata ziua. Mi-a pierit demult cheful de scris, singura chestie pe care o fac e cititul. Nici nu stiu de ce m-am apucat de el, stiam ca voi ramane asa. Im sorry u all. Pentru voi , voi incerca sa il termin cat de cat calumea. Sper sa pot scrie in seara asta tot. Probabil spre vara, cand nu voi avea nimic de facut ma voi apuca de unul nou, de unul pe care sa stiu ca ma pot tine. I love u all, sorry for the big dissapointment. CYA at the next fic( daca va fi unul )

 _____________________

         Eram amortita. Nu-mi mai simteam mainile. Funia incepea sa mi le taie din cauza incercarilor mele de a o rupe. Dar totul era de prisos...orice incercam sa fac, ajungeam in aceasi ipostaza. Se uitau la mine in tot acest timp, eram supravegheata de doi barbati inalti carora nu le puteam vedea chipul pentru ca purtau masti . Se temeau ca ii voi recunoaste de undeva? De ce mi-ar face vreun cunoscut asa ceva?
       Au trecut doua zile de atunci si eram infometata.Unul dintre ei imi audcea zilnic niste mancare intr-un bol vechi pe care il aseza langa mine. Si cainii aveau o soarta mai buna decat a mea.
        Se ridica de pe scaunul din fata mea si merge sa-mi schimbe bolul de care nici nu m-am atins. Il pune pe cel nou langa mine, ma uit la el dispretuitor si il lovesc cu piciorul. O simteam in gatul meu, nu mai eram capabila sa inghit durerea. Lacrimile pe care le strangeam aceste doua zile au inceput sa se scurga pe obrajii mei reci, incalzindu-i, facandu-i rosii ca sangele. Acesta se uita la mine, dupa care se intoarce, isi ridica mainecile puloverului pe care il purta si ma loveste salbatic. Simteam fiecare parte a sangelui ce mi se urca la creier, vroiam sa-i fac acelasi lucru. Vroiam sa il leg de o masa si sa ii arunc mancare ca unui animal in timp ce il lovesc. Vroiam sa simta. Sa simta durerea pe care o simteam eu in acel moment.
           Niste tatuaje ciudate isi fac aparitia cand acesta se indeparta de mine. Nu le-am mai vazut pana acum. Il lasa rapid jos maneca , dar am apucat sa vad unul dintre ele. Era un scris mic,oe incheietura mainii . "I can't change. " Intradevar. Nu as putea vedea o persoana animalica ca si el sa ajunga mai draguta de atata. Pentru ca mai rea nici nu avea cum .
            Vroiam sa tip . Sa scap de toata durerea acumulata aceste zile. Dar ar fi fost degeaba, nu as putea scapa de ea doar din atata. Am nevoie de recuperare, de uitare. Am nevoie de el...
          Stiam ca nu trebuie sa fac asta. Stiam ca trebuia doar sa-mi urmez instinctul si sa il aleg pe el. Niall niciodata nu a fost ceea ce mi-am dorit. Cine s-ar fi gandit ca ma poate aduce la asa ceva?Ceea ce durea nu era de fapt tradarea lui. Ci tradarea fata de mine insumi, faptul ca l-am acceptat, chiar daca nu era ceea ce imi doream, ca m-am straduit sa il iubesc,si chiar am ajuns sa tin la el, dar nu in felul in care tineam la Zayn. Era un sentiment pe care nu l-as fi putut simti vreodata pentru NIMENI altcineva. Era un sentiment care a persistat in toti acesti ani, chiar daca nu l-am vazut. Daca voi scapa vreodata de aici, daca voi scapa in viata mai degraba, vreau sa stiu ca o voi face. Vreau sa il caut, sa ii spun ceea ce simt. Imi doresc sa mai am sansa de a o face. Merita sa stie ceea ce simt pentru el.  Ceea ce am pastrat bine ascuns fata de toti in acesti ani.
         In momentul in care sti ca risti , ca iti risti viata si nu esti sigur ca poti sa treci prin toate astea...e si momentul in care realizezi ca ar fi trebuit sa faci unele lucruri. Regret ca intotdeauna am fost cea care sa isi asculte parintii ,ca intotdeauna am fost la prima ora acasa , ca nu m-am distrat destul in adolescenta , ca am incercat sa imi treiesc viata intr-un mod superior.
   
          Aud strigate venite de afara, dar nimeni nu intra inauntru. Sunt sigura ca exista oameni afara si ca nu suntem prea departe de populatie, chiar daca nu stiu exact unde suntem. Nu puteam sa strig pentru ca aveam banda adeziva lipita pe gura , dar as fi facut-o din tot plamanul meu.
         Lacrimi de furie au inceput sa-mi usture ochii.
         Simteam indepartatul miros al unui foc. M-am uitat in jur si observam cum se agita. Se uita la mine si la iesire. A fugit afara pentru o secunda si  a inceput sa strige ca o casa de langa depozit a luat foc. Se impacienta si nu stia ce sa faca, iar eu la fel. Daca ma lasa aici doar ca sa nu mai existe dovezi? Se indreapta spre masa si isi ia geanta, isi da jos masca , uitandu-se cu ochii lui perfect verzi in ai mei si imi sopteste:
          -Imi pare rau.
         I-am simtit respiratia aproape de pielea mea, ceea ce mi-a facut pielea de gaina. Mi-a dat jos banda adeziva si a inceput sa alerge spre iesire strigand:
          - Sper sa ai noroc !
        Desigur ca spera, altfel , de ce m-ar fi lasat aici? Era normal ca toata lumea incerca sa evacueze locul si ca nimeni nu va mai fi pe aici sa ma dezlege.Dar am incercat.
          Am inceput sa strig dupa ajutor, simteam cum plamanii mei se zguduie de la impactul prea mare, dar nu-mi pasa.Era vorba de viata mea. Aveam lucruri de facut,neterminate. Vroiam sa am ceea ce intotdeauna mi-am dorit....dar in acest moment trebuia sa lupt pentru asta. Si continuam sa strig si sa strig...dar nimic. Lacrimile imi curgeau pe obraji rapid, iar vocea incepea sa mi se subtieze si sa cedeze.Focul deja ajunsese destul de aproape de mine si imi era frica. Inima mea o lua razna. Recunosc, ca niciodata in viata mea nu mi-a fost atat de frica. Stiam ce urma. Stiam ca urmeaza sa imi dau duhul aici, continuand sa strig, chiar daca eram constienta ca o faceam pedegeaba. Dar continuam...pentru ca aveam vise si dorinte.Pentru ca avea speranta.  Ma uit in jur si tot nu e nimic. Mi-e frica sa ies afara, pentru ca stiu ca risc sa dau din nou de ei. Dar cutitul pe care l-am gasit pe jos langa mine, cu siguranta fusese pus intentionat acolo. Ma ridic si incep sa alerg spre iesire, fara sa mai stau pe ganduri.

Summer love-Capitolul 11

        

     *PERSPECTIVA LUI LEXIE*

          Nu stiu ce se intampla.Nu mai inteleg nimic. In aceste momente ar trebui sa fim cei mai fericiti, sa ne bucuram de ceea ce ni s-a daruit...dar din potriva. Niall se comporta ciudat, fiind distant si rece . In acest an de casatorie a fost cel mai bun lucru pe care si l-ar fi putut dori o sotie "nou-nascuta"....dar e diferit. De cateva zile se comporta de parca as fi ultimul lucru pe care si l-ar fi dorit vreodata. As vrea sa pot vedea in sufletul lui, sa stiu ce il macina pentru ca toate au un sens ...

          Vreau ca azi sa scap de zilele cotidiene si sa merg departe. Vreau sa fiu doar eu cu mine insumi intr-un loc in care sa-mi pot auzi gandurile atat de puternic incat sa-mi suiere timpanul si mintea. Vesnicul meu refugiu, care e intotdeauna acolo pentru mine : marea. 

           Marea era furioasa, cu valuri ca niste pietre cioplite pana ajunsesera ca lama de cutit, suficient de ascutite cat sa taie. Mi se parea ca intreaga lume simtea ca mine. Oare viata nu era decat o furtuna care stergea urmele a ceea ce fusese o clipa mai inainte, lasand in urma un pustiu de nerecunoscut? Nu mai avusesem vreodata asemenea ganduri. Aveam o presimtire proasta, dar vroiam sa raman. Aveam nevoie de asta ...

         Ma asez pe nisipul rece, uitandu-ma in larg, sperand sa pot ramane aici cateva ore...dar cineva imi strica planul.

       Dupa asta, nu le-am mai auzit vocile, pentru ca in urechi imi vibra un zgomot ca aripile unei pasari speriate. Poate ca era inima mea, nu stiu. Dar daca ai vazut vreodata o pasare inchisa in sala mare a unui templu, cautand o cale de scapare, ei bine, asta se intampla in mintea mea. Furtuna chiar se apropia acum; ii auzeam mugetul. Siluetele pescarilor din golf se estompau, pe masura ce perdeaua de ploaie ii ascundea, pana cand au disparut complet. Vedeam furtuna urcand panta catre mine. Primele picaturi m-au lovit ca puternic si in cateva secunde eram uda de parca as fi cazut in mare.

          M-am ridicat si am inceput sa alerg inapoi spre casa. Dar ceva se intampla– unul din acele lucruri banale cu consecinte imense, cum ar fi sa te impiedici si sa cazi in fata trenului. Drumul de pamant batatorit era alunecos din cauza ploii, iar picioarele mi-au alunecat de sub mine. Am cazut pe burta, izbindu-ma cu obrazul de pamant. Cred ca m-a ameţit cazatura, pentru ca imi amintesc numai un fel de amorteala.Am auzit voci si am simtit cum cineva ma intoarce pe spate; am fost ridicata si purtata pe brate. Erau multi barbati in jurul meu care vorbeau, dar puteam auzi o singura voce zicand:

       -Am spus eu ca va fi aici ! Mereu se intoarce in acest loc.

       Dar din larg se mai auzea o voce care ma striga disperata dupa nume. Imi era atat de cunoscuta...Auzind-o, inima mea a luat-o razna, stiind ca e o persoana importanta pentru mine, o simteam.

       Cel care ma tinea in brate avea o voce atat de puternica incat ii puteam simti pieptul vibrand la fiecare cuvant. Rase raspunzand:

        -Macar cu atata sa ne alegem si din partea ta! Du-te si ai grija de el, se apropie de noi.*zise unul dintre ei*

      Apoi parca s-au mai rarit, indreptandu-se spre el, oprindu-l din a-mi striga numele.

           Brusc, am recunoscut vocea celui care vorbea. Cel care i-a condus la mine. Era Niall care vorbea de parca avea de gand sa faca ceva rau. In acel moment toate amintirile mele au revenit. Imi amintesc odata cand mi-a spus ca si el are un motiv pentru care s-a casatorit cu mine, dar niciodata nu mi-a spus care e acela. Am asteptat sa vad daca mai zice ceva...un lucru care sa ma determine sa cred ca nu mi se intampla cel mai grozav lucru in acest moment.

           -Cam in cat timp credeti ca vom primi banii pentru ea? Adica, din cate stiu eu era destul de importanta pentru familia ei.

           -In cel mai scurt timp, te asigur. *zise Niall *

          Atunci am realizat. El a pus la cale asta de cand ne-am casatorit. Stia ca familia mea nu ma va lasa la izbeliste si va primi ceea ce isi doreste. 

        Brusc, nu am mai vazut lumina soarelui. Am ajuns intr-un loc intunecat .Incercam sa imi deschid incet ochii printre picurii de ploaie care ii opreau din a vedea lumina. Dar lumina nici nu era in acel loc....Auzeam vocea lui Niall venind de la intrare zicand:

           -Treaba mea s-a terminat, eu voi pleca inainte sa se trezeasca. 

       Si a plecat...Iar eu, am ramas acolo cu niste necunoscuti care se holbau la mine. Deschizand ochii larg, am sesizat ca eram intinsa pe o masa rece, de fier si ma aflam intr-un depozit vechi din afara orasului. Obisnuiam sa vin aici cand eram copil, dar nu prea imi amintesc locul.

           Ma simteam tradata si folosita. Nimic nu mai avea un rost, nu prea faceam legatura printre lucrurile intamplate, eram intr-o totala umbra. Dar aveam un seniment profund: frica de ceea ce urma sa mi se intample.

     

Summer Love- Capitolul 10

         Dupa cateva ore, reusesc sa ies din spital si intentionez sa ma indrept spre casa. Dar ceva s-a schimbat in acea zi...si o simteam. Chiar daca ar fi trebuit sa fiu fericit pentru ca am reusit sa-i ofer oportunitatea de a avea un copil unui strain,ma simteam de parca am ruinat ceva.
         Am iesit din spital si m-am indreptat spre masina parcata in fata acestuia, cand,brusc ceva mi-a captat atentia.
         Era ea.
         Inima mea incepea sa o ia razna, batand mai tare decat a facut-o vreodata. Am incremenit, nu ma mai puteam misca.
         Nu o vazusem de ani de zile, dar nu s-a schimbat deloc. Avea aceasi zambet larg, ochii ei erau plini de lacrimi, care din cate observasem erau de fericire. Ma bucur pentru ea mai mult decat orice. E fericita, asa cum vroiam sa fie. Dar ceva nu era totusi in regula....un tanar cam in varsta de 23-24 de ani ,blond cu ochi albastri, imbracat la 4 ace,se repezeste si o prinde de mana, dupa care o ridica in brate ,invartind-o.
        Lacrimi de furie au inceput sa-mi usture ochii. Am inceput sa tremur . Vroiam sa ma indrept spre ea si sa ii spun tot ce simt ,sa fie totul ca la inceput. Toate sentimentele mele au revenit intr-o secunda...dar daca stau sa ma gandesc nici nu cred ca au disparut vreodata. Incerc sa imi misc picioarele, sa ma fac nevazut. Cu greu, neputand sa-mi iau privirea de pe ea urc in masina.Siroaie de lacrimi au inceput sa mi se strecoare pe obrajii uscati. Nu stiam ce sa fac, nu stiam cum sa reactionez. Simteam ca in inauntrul meu e o lupta continua, ca inima mea nu mai suporta comenzile creierului. Erau atatea lucruri pe care vroiam sa i le spun...Dar ea....radia de fericire. Nu vroiam sa ruinez asta. De asta am plecat,sa o vad asa. Scop indeplinit, pot trece mai departe.
        Imi sterg lacrimile si incerc sa-mi limpezesc creierul. Pornesc la drum,indreptandu-ma spre casa. Dar ceva ma facea sa nu vreau sa fiu acasa...vroiam sa fiu singur,departe de toti si de toate lucrurile care m-ar putea aminti de acest moment. Schimb directia, indreptandu-ma spre o plaja solitara. Cobor din masina,luandu-mi rucsacul din spate, punandumi-l pe umar. Ajuns pe plaja, ma asez pe nisipul fierbinte, in ciuda faptului ca soarele apunea. Scot o foaie de hartie din jurnalul meu si incep sa scriu printre lacrimi. Vroiam sa ma descarc, dar nu aveam cui. Vroiam sa strig,dar nu era cine sa ma asculte. Voi scrie o scrisoare  pe care nu am de gand sa i-o trimit vreodata. Macar stiu ca imi expun sentimentele undeva, chiar daca nu i le voi spune direct. Si incep a scrie tot felul de lucruri care imi vin in minte,lucruri chiar negandi-te ...lucruri simtite pana in maduva spinarii.
                 
                "Nu stiu ce sa zic, sunt atatea lucruri in mintea mea care ar trebui spuse. As merita sa am capul liber macar pentru un minut, sa nu fie nimic ce sa ma framante, pentru ca tu esti mereu acel lucru. Tu esti cea care mereu imi aminteste ca mai am sentimente pe care nu ar trebui sa le am . Cateodata simtim si lucruri pe care nu ar trebui sa le simtim....
                  Mereu imi ziceam ca vreau sa fi fericita, ca acesta e singurul lucru care conteaza pentru mine. Dar azi, vazandu-te fericita, a fost cel mai frumos lucru pentru mine....dar nu si in bratele lui. Doare sa te vad indepartandu-te.
                  Ti-am scris....In fiecare zi, timp de un an .365 de scrisori la care nu am primit nici un raspuns. Am incetat din a le scrie stiind ca nu mai insemn destul de mult pentru tine ca sa-mi raspunzi.
                  Ma asteptam sa treaca...Ma asteptam sa plec ,iar tu sa faci la fel. Dar ai ramas...ai ramas tot acest timp vie in amintirile mele. Intotdeauna ai insemnat mai mult decat orice pentru mine...Acesta e motivul pentru care iti voi da drumul ,din nou. Nu ca te-as fi avut din nou...Dar voi pleca...Voi pleca la fel de departe ca si prima oara, sperand ca macar de data asta se va schimba. Ma voi imapaca cu gandul ca esti fericita. Imi voi zice in fiecare zi in care voi vrea sa iti scriu ca esti fericita asa cum esti, si fara mine. Daca durerea imi va coplesi din nou cutia toracica plina de senimente rapunatoare, promit ca iti voi scrie . La fel cum fac si cu aceasta...Mereu iti voi scrie, dar nu iti voi trimite nici una dintre scrisori pentru ca stiu ca nici nu le vei observa sau nu vor insemna nimic pentru tine. Te iubesc si intotdeauna o voi face. "
           
                       Am mototolit bucata de hartie din fata mea si am aruncat-o pe nisip. Mi-am asezat capul in maini scuturandu-l, dupa care m-am ridicat si am pornit inapoi spre masina.


                *PERSPECTIVA LUI LEXIE*

              Sunt cea mai fericita persoana . Azi a fost ziua cea mare, de azi in noua luni minunea mea se va naste. Abia astept sa observ dezvoltarea fatului, sa mergem la radiografi impreuna, sa avem grija de sarcina impreuna....Vreau sa fie coplilul nostru,nu doar al meu.

Summer Love-Capitolul 9

       
        * ZAYNS STORY *

 
                    "Sunt bine."
                    Imi zic asta de 3 ani de zile.
                    Si cateodata chiar o cred...Dar sunt momente in care oricat de mult as incerca sa inghit acea propozitie mi se opreste in cutie toracica, facand ravagii , ca de obicei. Nu mai stiu nimic de ea de un an...As vrea sa o pot vedea macar pentru o secunda , sa stiu ca e bine. E singurul lucru care m-ar face sa cred mai rapid ca "sunt bine" .Vreau sa stiu daca isi aminteste....daca imaginile avute impreuna au ramas la fel de imprimate in mintea ei, asa cum au facut-o la mine. Imi amintesc fiecare secunda, fiecare moment avut impreuna...chiar daca au trecut ani de zile de atunci. Incerc de atata timp sa trec peste, dar de fiecare data cand o fac, imaginea ei isi face aparitia in fata mea, lasandu-ma la fel de vulnerabil.
                   Acesta e motivul pentru care am plecat....Sa-i fie ei bine. Sa uite de mine, cum probabil ,a si reusit sa faca. Ultima mea intalnire cu mama ei m-a determinat sa o fac. Nu sunt destul de bun pentru ea , si niciodata nu am fost. Mi-a spus ca daca plec fara sa las vreun indiciu nu ma va mai cauta...si nici nu a facut-o, ceea ce arata ca nu-i pasa. Dar acum ma intorc acasa....si sper sa o vad in asa fel incat sa nu ma observe. Vreau sa vad cine e acum, vreau sa vad cum a evoluat, vreau sa vad pe cine iubeste in acest moment.
                 Intre timp, in acesti trei ani s-au intamplat multe. Vroiam sa plec cat mai departe de ea si de probleme, mai exact de mama ei, care era capabila sa faca orice sa ne desparta.Ma bucur ca nu a aflat ce s-a intamplat de fapt, nu as vrea sa fie vreodata suparata pe ea din cauza mea . Vreau sa stie ca am plecat din alte motive, ca nu mama ei e de vina pentru parasirea ei. Si vroiam sa plec...sa plec departe, dar ea sa ramana cat mai aproape de mine, si asa a si ramas. Niciodata nu a parasit sufletul meu, si nu o va face vreodata.
                  M-am inrolat in armata. Ultimii trei ani, fiind destui de grei pentru mine. Am fost in locuri a caror nume nici nu-l puteam pronunta corect, in locuri in care nici nu as fi visat ca voi merge vreodata. Am reusit sa supravietuiesc peste multe razboaie....dar pentru un singur motiv. Si asta datorita ei...
                 Voi veni acasa, dar pentru doua saptamani.Am primit vacanta de Craciun, deci voi incerca sa profit cat mai mult de ea, vreau sa fiu alaturi de familia mea ,macar acum.
               Intotdeauna am vrut sa am un mostenitor, sa stiu ca genele mele vor evolua si vor inainta. Dar stiind ca pentru restul vietii mele voi ramane in armata, cu siguranta nu voi avea ocazia sa am unul. Nu voi avea ocazia sa am o familie . Si daca o voi face, cu siguranta nu voi fi atat de egoist incat sa ii las acasa, stiind ca ma pot pierde in orice moment, nu as vrea ca copilul meu sa stie vreodata ca si-a pierdut tatal. Pentru asta mi-a venit o idee. Am de gand sa donez "material" unei banci ,ramanand un donator anonim. Si o voi face.....
               Cobor din avion si pornesc spre casa. Drumul e exact la fel cum ma asteptam sa fie,luuung si plin de lume primitoare. Cand am ajuns pe aleea din fata casei ,am oprit masina. Nu e un sentiment prea placut sa vi acasa dupa cativa ani si sa nu te astepte nimeni...chiar nu e. Am urcat sus,casa ramanand neschimbata, aceasi veranda veche de lemn .Scarile scartie la fel cum mi le aminteam, fiecare treapta avand catecul ei . M-am asezat pe patul meu vechi, inca mirosind a levanda, probabil au fost schimbate lenjeriile de curand. Si am ramas acolo timp de 3 ore, fara sa ma misc...Stateam...si ma gandeam.
            Brusc, aud usa de la intrare deschizandu-se si ma grabesc sa cobor jos. Era fratele mele, Josh. M-am repezit si l-am luat in brate. Imi era dor de asta...imi era dor sa am persoane pe care le cunosc in jurul meu.
           -Cum a fost drumul?* intreaba el*
           -Obositor...dar am avut destul timp sa ma odihnesc.
           -Sper ca ti-e foame .*zise acesta ridicand plasa pe care o avea in mana dreapta*
         Probabil era aceasi mancare pe care o manca de ani de zile. Desigur. Acelasi restaurant, acelasi meniu. Nu ca mie mi-ar fi mers mai bine in acesti trei ani...
           -Nu te-ai schimbat un strop!
           -Tu nici atata !
        Nu am vorbit prea mult cu el...Asta era o alta problema: cu toate ca tanjeam sa am pe cineva cu care sa vorbesc,cand imi aparea un partener de conversatie ,niciodata nu eram multumit. Ceea ce-mi doream cu disperare era sa intalnesc pe cineva capabil sa ma inteleaga, capabil sa discute despre lucruri adevarate, cum ar fi viata si cartile,nu doar despre vreme.
     
           A DOUA ZI

               Ma trezesc tarziu, 7 dimineata fiind o ora destul de tarzie pentru ora la care eram obisnuit sa o fac.
               Dar ziua care mi-a schimbat viata incepe ca oricare alta. Astazi voi da viata unei fiinte. Dar acel moment s-a terminat mai rapid decat ma asteptam. Intr- ora am fost gata, iesit din spital. Medicii mi-au spus ca azi va fi implantata , si ca azi va incepe viata fatului. Nu voi avea posibilitatea de a-l vedea, doar vreau sa stiu ca exista.

Summer Love-Capitolul 8

          __________________________________

         First of all, vreau sa-mi cer iertare pentru ca nu am mai postat vreo doua saptamani. Voi incerca sa postez cat mai des,doar ca nu mereu am inspiratie sau timp . Motivul pentru care nu am pus capitol nou in ultimul timp : am avut niste probleme oribile de sanantate. Sunt Ok, don't worry . De azi incolo voi posta cum  pot si sper sa nu imi pierd prea multi cititori din cauza asta . So , cya !

         ________________________________

          DUPA UN AN DE CASATORIE

          Nimic nu mai conteaza pentru mine in acest moment. Singura tinta din viata mea , singurul scop, e fericirea. A mea si a celor din jurul meu. Poate sa apara si din cer, nu va ramane el cel mai important lucru din viata mea . Imi spun zilnic ca am trecut peste el, si da ,intr-un fel, e adevarat. El nu mai reprezinta nimic pentru mine.Imi continui viata cu capul in sus, sustinandu-mi strict propriile sentimente, incercand sa le ascund pe cele care nu ar trebui auzite sau vazute. Viata mea ar trebui sa fie una dintre cele mai frumoase . Spre fericirea parintilor mei , pot spune ca am primit cele mai bune lucruri in viata. Niall e cel mai bun sot pe care mi l-as fi putut dori vreodata. E grijuliu, iubitor...si e intotdeauna acolo pentru mine cand am nevoie de el. Si el stie. Stie ca intotdeauna voi avea "o chestie" pentru Zayn. Si chiar daca stie, incearca sa depaseaza acel moment si sa ma faca sa trec peste acel lucru. Incearca sa ma faca sa cred ca el e cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut intampla.

          In ciuda acestor aspecte, impreuna, avem un singur defect. De cateva luni am descoperit ca nu putem avea copii. A fost cea mai dureroasa veste pe care am primit-o vreodata. Dupa ce am auzit asta, am decis impreuna sa mergem la un control medical . Rezultatele mele au iesit bune, zicand ca am sanse sa nasc un copil perfect sanatos , doar ca nu cu el....Nici imagina nu-mi pot ce a fost in sufletul lui auzind aceste lucruri. Am incercat sa il linistesc, sa ii spun ca cu timpul nu va mai fi la fel si ca vom putea avea un copil. Impreuna.

        Dupa acea zi, nu l-am mai vazut timp de trei zile. In momentul in care a aflat ca nu va putea da viata cuiva, fata lui s-a intunecat, iar ochii lui s-au umezit intr-o fractiune de secunda. Nici acum nu stiu unde a fost acele trei zile sau ce a facut....stiu doar ca a venit inapoi prefacandu-se ca e bine si ca nici nu s-a intamplat nimic. Probabil avea nevoie doar de niste timp sa se poata refugia, sa isi revina, sa poata inghiti aceasta veste fara sa doara prea tare.

        Nu am mai vorbit depre asta de cateva saptamani. Am incercat sa ii spun ca putem astepta, ca nu trebuie sa se simta vinovat pentru asta.Dar de oricate ori i-as zice asta sunt sigura ca el va simti acelasi lucru.

       

          Intru in garderoba,  si incep sa ma imbrac pentru viitorul control ,care va avea loc peste o ora. Niall e jos, asteptandu-ma. Medicul ne-a promis ca va incerca sa gaseasca un tratament pentru el si ca in scurt timp vom reusi. Gasesc o rochie simpla, crem si niste sandale cu platfoma negre pe care le imbrac fara sa stau pe ganduri. Ma asez in fata oglinzii si imi prind parul sus, dupa care cobor scarile. Niall ma astepta pregatit in fata usii,uitandu-se lung la mine. Ma indrept spre el si il sarut scurt, dupa care ii iau fata in maini intrebandu-l:

     -Esti sigur?

     -Foarte sigur.*zise el zambindu-mi,dupa care ma saruta pe frunte ,luandu-ma in brate*

   

     Ajunsi in fata spitalului ,acesta se repede spre portiera mea, deschizand-o . Imi i-a mana in a lui ,tinand-o strans. Ii zambesc increzator si pornim impreuna spre cabinetul medicului.

      Acesta ne face semn sa luam loc si incepe sa sa vorbeasca, pastrandu-si zambetul intact:

        -Am o veste proasta pentru voi. Am incercat sa gasesc tot felul de solutii de a rezolva problema lui Niall , dar am recurs la acelasi rezultat. Nu se poate rezolva. Am vorbit si cu alti colegi despre problema voastra si au avut aceasi parere. Singura solutie este sa ii facem lui Lexie un implant....sa aveti un copil care sa fie doar al ei, dar sa il cresteti impreuna. Asta ramane la alegerea voastra.

       -Desigur ca vrem .* zise Niall fara sa treaca o secunda*

      M-am uitat urat la el , dupa care am zis:

       -Ne mai gandim si vom reveni cu un raspuns.

      M-am ridicat de pe scaun ,dupa care Niall ma urmat pe hol. Am iesit din cabinet, iar el a pornit inainte. M-am grabit dupa el , dupa care l-am prins pe mana si l-am intors. Avea ochii inundati in lacrimi . Uitandu-se la mine a zis:

      -Va fi bine. Vreau sa o facem .Daca nu pot eu , macar al tau sa fie .Promit ca ma voi comporta cu el ca si cum ar fi si al meu.

      -Nu stiu ce sa zic....sti ca mai putem astepta, nu ?

      -Dar nu vreau sa o facem . Stiu cat de mult iti doresti .

         Ma lua in brate ,neasteptand sa zic nimic. Mi-am lipit capul de pieptul lui pret de cateva secunde si parca toata durerea dinauntrul lui radia. Puteam sa simt pe pielea mea cat de mult il apasa acest gand.

         Imi doresc foarte mult sa am un copil ,dar vrea sa fie cu persoana pe care o iubesc, sau cel putin cea cu care sunt casatorita. Cu totii stim ca nu Niall e cel cu care imi doresc sa fiu in acest moment, dar nu pot strica ceea ce a fost intre noi doar din cauza dorintelor mele neplauzibile. Nu voi putea avea un copil cu Zayn , cu siguranta, iar cu Niall nici atat. E singura solutie. Vreau sa vad ca isi doreste cu adevarat si o voi face.

          Au trecut cateva zile de atunci, iar el continua sa imi zica sa o facem. Poate va fi alegerea corecta. Vroiam sa vad daca isi doreste cu adevarat, daca insista sa o fac.....astept de prea mult timp sa am un copil,dar vreau sa si-o doreasca si el.

           Am iesit in spatele casei, unde aveam o gradina de flori destul de mare. El statea pe balansoarul de langa veranda. M-am dus spre el si m-am asezat langa el,razamandu-mi capul de umarul lui. Am ramas asa pret de cateva minute fara sa zicem nimic, dupa care acesta rupsese linistea zicand:

        - Vreau sa facem acest implant. Stiu ca esti pregatita pentru el. Chiar imi doresc sa avem o familie.

        Mi-am ridicat capul si m-am uitat la el sa ma asigur ca nu o zice doar sa ma simt eu mai bine.

         -Esti sigur?  

         -Foarte sigur. *zise el zambindu-mi,dupa care imi saruta fruntea" Vreau ca maine sa mergem la medic.

          -Okay...dar sper sa nu iti para rau ca o facem

          -Te asigur ca nu voi regreta niciodata.

    

           A DOUA ZI

  

              Medicul se uita la noi ciudat pret de cateva secunde dupa care intreba:

         -Sunteti siguri ca vreti ca tatal biologic al copilului sa ramana anonimi.

             Ne-am uitat unul la celalalt dupa care am zis deodata

        -DA!

         -Bine,va rog sa va pregatiti de operatie,va avea loc cat de curand!

       

         

       

Summer Love- Capitolul 7

     DUPA DOUA SAPTAMANI

   
            Timpul trece. Zilele se inghit reciproc. Fac tot felul de lucruri ciudate, incercand sa-mi reamintesc de el. Umblu doar prin locurile in care obisnuiam sa merg cu el .Sunt singurele locuri unde amintirea lui se pastreaza vie. In loc sa fac ceeea ce mi-a zis ,"sa uit ca a existat", fac opusul dorintei lui. Prin asta simt ca traiesc cu adevarat. Dar daca stau sa ma gandesc putin, nu o fac cum obisnuiam sa o fac inainte. Traiesc, dar o fac prin amintiri.

             Ma asteptam sa se schimbe asta. Speram ca timpul sa-i evaporeze imaginea din mintea mea, dar subconstientul meu are de gand sa isi bata joc de mine, asa ca o face mai clara pe zi ce trece. Parca pe zi ce trece, vreau sa aflu mai tare ce s-a intamplat. As vrea sa pot face ceea ce mi-a impus el, dar ar durea mai tare de atat.
              Doare. Doare al naibii de tare ca nu stiu unde e, ce face, daca se mai gandeste la mine, daca mai stie macar cine sunt.
              Se spune ca prima iubire nu se uita niciodata,dar mereu credeam ca cei care zic asta exagereaza. Acum mi-am dat seama ca nu o fac, pentru ca o simt pe pielea mea.
            Ma plimb pe malul marii si simt ca retraiesc fiecare secunda din noaptea aceea, Prima noastra intalnire, cand am facut ceva ce nu credeam ca voi face vreodata. Imi amintesc zambetul lui, atat de plin de viata . Imi amintesc ochii lui, care straluceau in lumina lunii, uitandu-se in adancul sufletului meu cum doar el stia...Imi amintesc cat de mult in uram in prima zi in care l-am vazut.Imi amintesc...ORICE .
         Incerc sa ma mint pe mine singura, mereu imi zic ca se va intoarce intr-o zi si imi va spune un motiv plauzibil pentru care a facut asta.
         Dar timpul trece...si el tot nu vine.


                DUPA DOI ANI.
           
         Azi e cea mai importanta zi din viata mea, precum o numesc cu totii. La cererea mamei, azi ma voi casatorii cu Niall, baiatul la care mama intotdeauna visa. Da, e cea mai importanta zi din viata mea, dar nu si cea mai fericita. Niall e fiul celei mai bune prietene ale mamei. Il cunosc de cand aveam doi ani, dar niciodata nu am simtit o atractie de genul asta fata de el .Parintii lui au o stare financiara buna, iar el se pregateste sa fie medic, la fel ca tatal meu. El e tot ce mama si-ar fi dorit.  Dar nu si eu ...E o persoana minunata, si merita pe cineva care sa-l iubeasca cu adevarat. Da, si in ziua de astazi tanjesc dupa el. Zayn intotdeauna va fi marea mea iubire, chiar daca acum ma asteapta altcineva in fata altarului. Nu mi l-am scos din minte nici macar o secunda. Stiu ca a plecat din cauza unui motiv pe care nu il stiu eu , dar cu singuranta era plauzibil. Stiu ca ma iubea .Nu stiu daca si acum o face,dar oricum e prea tarziu pentru asta acum. As vrea sa il pot tine in brate macar pentru ultima oara. In acesti doi ani nu am facut altceva in afara de cautari. Cautam motive, momente, amintiri...il cautam pe el. Nici macar familia lui nu stie de el, sau stie si nu vrea ca eu sa aflu.
              GATA ! Asa cum i-am promis mamei, asa voi si face. Ma voi casatorii cu Niall azi.
              Chiar daca voi avea micul meu secret ascuns in adancul sufletului meu, voi fi o sotie loiala si iubitoare. Voi fi singura persoana care va sti de asta. Si asa e prea mult. Imi ajunge ca trebuie sa ma framant doar eu cu asta. M-am saturat sa sper, m-am saturat sa astept pentru ca stiu ca o fac degeaba. Daca nu ma voi casatorii acum cu Niall, probabil nu voi mai avea ocazia sa gasesc un viitor sot ca si el altadata, asa ca profit de ocazie.
          Pe cine mint?.. El nu va revenii niciodata. Eu voi ramane doar o idioata care il asteapta. Care intotdeauna il va astepta.

            Nunta a fost aproape perfecta. Cu mici incidente,dar am trecut si peste ea. Abia asteptam sa scap de ziua asta, sa ma bag in pat si sa uit de ceea ce s-a intamplat. Sa-mi imbib din nou mintea in lucrurile mele banale. Ajungem sus ,in fata usii , iar Niall se uita la mine dupa care ma ridica rapid sus .
            -Trebuia sa o fac. Am vazut asta in filme. *zice el razand*
        M-am uitat scurt la el si am zambit . Acesta ma puse jos si imi saruta fruntea, dupa care ma lua in brate. Am ramas in bratele lui pret de cateva secunde ,dupa care m-am desprins incet si m-am indreptat spre baie.
Am dat cu grija fermuarul rochiei jos, dupa care am intrat in dus.
        Las capul pe spate si simt cum apa fierbinte imi loveste constant pielea. O lacrima plina de regret se iveste pe obrazul meu, dar ramane neoservabila din cauza apei. Aud cum se deschide incet usa dusului , dupa care intra Niall, raman cu spatele la el iar acesta isi infasoara bratele in jurul meu, zicand:
      -Sper ca sti ca asta a fost cea mai fericita zi din viata mea?
      Inchid ochii , imi dereg glasul si ii raspund, incercand sa nu se simta in vocea mea minciuna. Inghit sec si ii zic:
      -Normal, si a mea.
     Ma intorc spre el .Ochii lui albastrii ii cautau pe ai mei, iar eu ridic privirea rapid, uitandu-ma adanc in ei. Vedeam. Privirea lui zicea totul. Nu trebuia sa mi-o zica. Stiam dintotdeauna ca e indragostit de mine.Am ramas asa, uitandu-ma la el pret de cateva secunde, dupa care mi-am apasat usor buzele de ale lui. Acesta ma ridica, iar eu imi infasor picioarele in jurul lui, ramanand in bratele lui.
     Nu trebuia sa ma prefac ca imi placea, pentru ca chiar o faceam. Momentul asta insemna mult pentru el , asa ca am de gand sa il fac memorabil.
   

Summer love- Capitolul 6

         Au trecut doua saptamani.

         Doua saptamani in care viata mea s-a schimbat extrem de mult, radical. De atat am avut nevoie,de doua saptamani sa ma indragostesc de el, sa realizez ca viata mea are un anumit rost. Oriunde ma duc, si el e prezent. In mintea mea ,e singura persoana care umbla. E greu sa fac ceva ,orice. E greu sa ma concentrez la ceea ce fac cand stiu ca mereu exista o parte din mine care sta cu gandul la el. Zilnic, ma astepta in fata scolii langa fantana arteziana imensa ,dupa cursuri,iar acesta e singurul motiv fericit pentru care ma pot trezi dimineata.

       In afara de el, toata viata mea e cu susul in jos.Cred ca mama mea si-a dat seama ca nu e doar un prieten si incearca sa afle cine e. Nu cred ca as putea suporta gandul de a-l pierde, chiar daca ar fi din cauza mamei sau nu.

       Sper sa poata intelege vreodata cat de mult inseamna pentru mine. Imi da putere sa fiu ceea ce sunt. Imi da curajul de a ma exprima, de a nu ascunde sentimente sau emotii in preajma lui. Vorbesc cu el de parca as vorbi cu mine insumi. El intelege, el e singura persoana care ma iubeste pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce si-ar dori sa fiu. Si ii multumesc pentru asta.

        Abia asteptam sa se sune, sa pot sari in bratele lui. De fiecare data cand o faceam , era ca si prima sau ultima oara.Intotdeauna imi e frica ca il voi pierde repede. M-am gandit de multe ori la asta, dar probabil e doar imaginatia mea, care de multe ori ajunge sa fie fictiva .

          Ma indrept spre intrare,pregatita sa dau de el ,pregatita sa-mi cedeze genunchii si sa inceapa sa-mi tremure doar vazandu-l. Alerg pe scari,ajungand la poarta,deschizand-o rapid. Il cautam cu privirea. Nu era. Nu era nicaieri. "Nu te panica". E ok. Nu i s-a intamplat nimic, probabil nu a avut timp de mine azi.Ma uit in dreapta,ma uit in stanga, inca sperand intr-o mica parte a interiorului meu ca il voi zari. Dar nu o fac... Ma indrept spre fantana arteziana ,de care acesta obisnuia sa se sprijine, incrucisandu-mi bratele,asteptandu-ma, neputand sa isi i-a ochii de pe poarta. Ma asez pe marginea acesteia si stau cateva secunde acolo, dupa care zaresc langa mine un plic mic, asezat in locul in care obisnuia el sa fie. Nu stiu daca imi e destinat sau nu, dar il deschid instinctiv. Pe o mica margine a acestuia scria :pentru Lexie. Aveam o presimtire proasta despre asta. Il deschid intr-o secunda,fara sa ezit sa stau pe ganduri. Ochii mei incep sa lacrimeze vazand scrisul lui pe mica scrisoare. Aceasta zicea:

       " Ma uit la aceasta coala alba de cateva minute. Daca stau sa ma gandesc mai bine,probabil o fac de cateva ore. Te rog, uita ceea ce a fost intre noi. Uita ca am existat vreodata. A trebuit sa parasesc orasul din unele motive, pe care ,oricat de mult as vrea sa ti le spun, nu o pot face. Nu cauta raspunsuri. Nu ma cauta . Am lasat acest bilet aici,fiind primul loc in care aveai sa il cauti. Incearca sa incepi o viata noua,fara mine in ea. Ti-as spune si un ultim "te iubesc" dar nu o fac,stiind ca iti va cauza mai multa durere. Nu vreau sa stiu ca te doare sau ca te framanti. Vreau sa stiu ca ti-e bine."-Zayn

             

          Am citit scrisoarea rapid. Am mai citit-o o data. Si inca o data. O faceam sperand ca ma voi obisnui cu ea si ca lacrimile mele intepatoare vor inceta sa ma mai raneasca intr-un final. Dar nu o faceau.. 

          Am mototolit-o si am aruncat-o in geanta de pe umarul meu, pornind spre casa. Toti se uitau la mine,dar nimeni nu ma intreba daca sunt bine. Chiar daca eram sau nu, lor nu le pasa de fapt. Nimanui nu ii pasa . Nici macar mie nu-mi pasa de mine insumi. "De parca nici nu s-ar fi intamplat." Au fost cele mai fumoase zile din existenta mea,cum ar trebui sa ma prefac ca nu s-au intamplat? Cum?!

         "Proasta de tine,credeai ca va dura o vesnicie. Dum ai putut sa ai atata incredere in el ,Lexie?" *vorbeam singura*. Aveam mii si mii de ganduri in minte, unul mai urat ca celalalt, unul mai dureros si mai patrunzator ca celalalt. Cum sa merg in halul asta acasa? Ce vor zice ai mei daca ma vor vedea in starea asta? Imi schimb directia si ma indrept spre cel mai apropiat si singuratic loc. Plaja. Acolo imi voi putea descarca toate sentimentele fara sa fie observate de nimeni.

         Ajunsa acolo, imi arunc geanta in nisip,dupa care ma asez si eu jos, sprijinindu-ma cu spatele de o stanca.

         "Nu cauta raspunsuri...". Cum ar vrea sa nu fac asta? Nu inteleg! Nu inteleg de ce a plecat, fara o explicatie anume. Nu mi-a dat de banuit deloc ca va face asta. Se comporta perfect normal in ultimele zile. A fost ceva spontan? S-a intamplat ceva azi? Trebuie sa fie ceva ce sa-l determine sa faca asta...ceva ce nu ar fi trebuit eu sa stiu. Dar ce?!

          Doare al naibii de tare sa stiu ca a plecat. Sa nu stiu ce s-a imtamplat cu el. Sa nunstiu ce face in fiecare secunda. Vreau sa fie un vis . Vreau ca maine sa ma trezesc la realitate si sa nu se fi intamplat nici unul dintre lucrurile astea.

           Ma ghemuiesc si raman acolo pana spre dimineata. Telefonul meu suna incontinuu, dar nu am imaginea clara incat sa vad cine e din cauza lacrimilor care imi inunda ochii. Doar eu si valurile care imi tin de amar...