____________________
Hei guys. Nu am mai scris de vreo doua saptamani, sau chiar mai mult. M-am detasat de acest fic, recunosc, nu l-am facut DELOC cum vroiam eu sa fie. E diferit, nu pot sa-l simt, nu pot sa pun destul suflet la el. Cu parere de rau, vreau sa zic ca il termin. Ca sa nu va las cu ochii in soare, voi scrie vreo 3 capitole de happy-ending. Sunt pe langa subiect, nu am timp de scris. Citesc..si o fac toata ziua. Mi-a pierit demult cheful de scris, singura chestie pe care o fac e cititul. Nici nu stiu de ce m-am apucat de el, stiam ca voi ramane asa. Im sorry u all. Pentru voi , voi incerca sa il termin cat de cat calumea. Sper sa pot scrie in seara asta tot. Probabil spre vara, cand nu voi avea nimic de facut ma voi apuca de unul nou, de unul pe care sa stiu ca ma pot tine. I love u all, sorry for the big dissapointment. CYA at the next fic( daca va fi unul )
_____________________
Eram amortita. Nu-mi mai simteam mainile. Funia incepea sa mi le taie din cauza incercarilor mele de a o rupe. Dar totul era de prisos...orice incercam sa fac, ajungeam in aceasi ipostaza. Se uitau la mine in tot acest timp, eram supravegheata de doi barbati inalti carora nu le puteam vedea chipul pentru ca purtau masti . Se temeau ca ii voi recunoaste de undeva? De ce mi-ar face vreun cunoscut asa ceva?
Au trecut doua zile de atunci si eram infometata.Unul dintre ei imi audcea zilnic niste mancare intr-un bol vechi pe care il aseza langa mine. Si cainii aveau o soarta mai buna decat a mea.
Se ridica de pe scaunul din fata mea si merge sa-mi schimbe bolul de care nici nu m-am atins. Il pune pe cel nou langa mine, ma uit la el dispretuitor si il lovesc cu piciorul. O simteam in gatul meu, nu mai eram capabila sa inghit durerea. Lacrimile pe care le strangeam aceste doua zile au inceput sa se scurga pe obrajii mei reci, incalzindu-i, facandu-i rosii ca sangele. Acesta se uita la mine, dupa care se intoarce, isi ridica mainecile puloverului pe care il purta si ma loveste salbatic. Simteam fiecare parte a sangelui ce mi se urca la creier, vroiam sa-i fac acelasi lucru. Vroiam sa il leg de o masa si sa ii arunc mancare ca unui animal in timp ce il lovesc. Vroiam sa simta. Sa simta durerea pe care o simteam eu in acel moment.
Niste tatuaje ciudate isi fac aparitia cand acesta se indeparta de mine. Nu le-am mai vazut pana acum. Il lasa rapid jos maneca , dar am apucat sa vad unul dintre ele. Era un scris mic,oe incheietura mainii . "I can't change. " Intradevar. Nu as putea vedea o persoana animalica ca si el sa ajunga mai draguta de atata. Pentru ca mai rea nici nu avea cum .
Vroiam sa tip . Sa scap de toata durerea acumulata aceste zile. Dar ar fi fost degeaba, nu as putea scapa de ea doar din atata. Am nevoie de recuperare, de uitare. Am nevoie de el...
Stiam ca nu trebuie sa fac asta. Stiam ca trebuia doar sa-mi urmez instinctul si sa il aleg pe el. Niall niciodata nu a fost ceea ce mi-am dorit. Cine s-ar fi gandit ca ma poate aduce la asa ceva?Ceea ce durea nu era de fapt tradarea lui. Ci tradarea fata de mine insumi, faptul ca l-am acceptat, chiar daca nu era ceea ce imi doream, ca m-am straduit sa il iubesc,si chiar am ajuns sa tin la el, dar nu in felul in care tineam la Zayn. Era un sentiment pe care nu l-as fi putut simti vreodata pentru NIMENI altcineva. Era un sentiment care a persistat in toti acesti ani, chiar daca nu l-am vazut. Daca voi scapa vreodata de aici, daca voi scapa in viata mai degraba, vreau sa stiu ca o voi face. Vreau sa il caut, sa ii spun ceea ce simt. Imi doresc sa mai am sansa de a o face. Merita sa stie ceea ce simt pentru el. Ceea ce am pastrat bine ascuns fata de toti in acesti ani.
In momentul in care sti ca risti , ca iti risti viata si nu esti sigur ca poti sa treci prin toate astea...e si momentul in care realizezi ca ar fi trebuit sa faci unele lucruri. Regret ca intotdeauna am fost cea care sa isi asculte parintii ,ca intotdeauna am fost la prima ora acasa , ca nu m-am distrat destul in adolescenta , ca am incercat sa imi treiesc viata intr-un mod superior.
Aud strigate venite de afara, dar nimeni nu intra inauntru. Sunt sigura ca exista oameni afara si ca nu suntem prea departe de populatie, chiar daca nu stiu exact unde suntem. Nu puteam sa strig pentru ca aveam banda adeziva lipita pe gura , dar as fi facut-o din tot plamanul meu.
Lacrimi de furie au inceput sa-mi usture ochii.
Simteam indepartatul miros al unui foc. M-am uitat in jur si observam cum se agita. Se uita la mine si la iesire. A fugit afara pentru o secunda si a inceput sa strige ca o casa de langa depozit a luat foc. Se impacienta si nu stia ce sa faca, iar eu la fel. Daca ma lasa aici doar ca sa nu mai existe dovezi? Se indreapta spre masa si isi ia geanta, isi da jos masca , uitandu-se cu ochii lui perfect verzi in ai mei si imi sopteste:
-Imi pare rau.
I-am simtit respiratia aproape de pielea mea, ceea ce mi-a facut pielea de gaina. Mi-a dat jos banda adeziva si a inceput sa alerge spre iesire strigand:
- Sper sa ai noroc !
Desigur ca spera, altfel , de ce m-ar fi lasat aici? Era normal ca toata lumea incerca sa evacueze locul si ca nimeni nu va mai fi pe aici sa ma dezlege.Dar am incercat.
Am inceput sa strig dupa ajutor, simteam cum plamanii mei se zguduie de la impactul prea mare, dar nu-mi pasa.Era vorba de viata mea. Aveam lucruri de facut,neterminate. Vroiam sa am ceea ce intotdeauna mi-am dorit....dar in acest moment trebuia sa lupt pentru asta. Si continuam sa strig si sa strig...dar nimic. Lacrimile imi curgeau pe obraji rapid, iar vocea incepea sa mi se subtieze si sa cedeze.Focul deja ajunsese destul de aproape de mine si imi era frica. Inima mea o lua razna. Recunosc, ca niciodata in viata mea nu mi-a fost atat de frica. Stiam ce urma. Stiam ca urmeaza sa imi dau duhul aici, continuand sa strig, chiar daca eram constienta ca o faceam pedegeaba. Dar continuam...pentru ca aveam vise si dorinte.Pentru ca avea speranta. Ma uit in jur si tot nu e nimic. Mi-e frica sa ies afara, pentru ca stiu ca risc sa dau din nou de ei. Dar cutitul pe care l-am gasit pe jos langa mine, cu siguranta fusese pus intentionat acolo. Ma ridic si incep sa alerg spre iesire, fara sa mai stau pe ganduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu