Am iesit din spital si m-am indreptat spre masina parcata in fata acestuia, cand,brusc ceva mi-a captat atentia.
Era ea.
Inima mea incepea sa o ia razna, batand mai tare decat a facut-o vreodata. Am incremenit, nu ma mai puteam misca.
Nu o vazusem de ani de zile, dar nu s-a schimbat deloc. Avea aceasi zambet larg, ochii ei erau plini de lacrimi, care din cate observasem erau de fericire. Ma bucur pentru ea mai mult decat orice. E fericita, asa cum vroiam sa fie. Dar ceva nu era totusi in regula....un tanar cam in varsta de 23-24 de ani ,blond cu ochi albastri, imbracat la 4 ace,se repezeste si o prinde de mana, dupa care o ridica in brate ,invartind-o.Lacrimi de furie au inceput sa-mi usture ochii. Am inceput sa tremur . Vroiam sa ma indrept spre ea si sa ii spun tot ce simt ,sa fie totul ca la inceput. Toate sentimentele mele au revenit intr-o secunda...dar daca stau sa ma gandesc nici nu cred ca au disparut vreodata. Incerc sa imi misc picioarele, sa ma fac nevazut. Cu greu, neputand sa-mi iau privirea de pe ea urc in masina.Siroaie de lacrimi au inceput sa mi se strecoare pe obrajii uscati. Nu stiam ce sa fac, nu stiam cum sa reactionez. Simteam ca in inauntrul meu e o lupta continua, ca inima mea nu mai suporta comenzile creierului. Erau atatea lucruri pe care vroiam sa i le spun...Dar ea....radia de fericire. Nu vroiam sa ruinez asta. De asta am plecat,sa o vad asa. Scop indeplinit, pot trece mai departe.
Imi sterg lacrimile si incerc sa-mi limpezesc creierul. Pornesc la drum,indreptandu-ma spre casa. Dar ceva ma facea sa nu vreau sa fiu acasa...vroiam sa fiu singur,departe de toti si de toate lucrurile care m-ar putea aminti de acest moment. Schimb directia, indreptandu-ma spre o plaja solitara. Cobor din masina,luandu-mi rucsacul din spate, punandumi-l pe umar. Ajuns pe plaja, ma asez pe nisipul fierbinte, in ciuda faptului ca soarele apunea. Scot o foaie de hartie din jurnalul meu si incep sa scriu printre lacrimi. Vroiam sa ma descarc, dar nu aveam cui. Vroiam sa strig,dar nu era cine sa ma asculte. Voi scrie o scrisoare pe care nu am de gand sa i-o trimit vreodata. Macar stiu ca imi expun sentimentele undeva, chiar daca nu i le voi spune direct. Si incep a scrie tot felul de lucruri care imi vin in minte,lucruri chiar negandi-te ...lucruri simtite pana in maduva spinarii.
"Nu stiu ce sa zic, sunt atatea lucruri in mintea mea care ar trebui spuse. As merita sa am capul liber macar pentru un minut, sa nu fie nimic ce sa ma framante, pentru ca tu esti mereu acel lucru. Tu esti cea care mereu imi aminteste ca mai am sentimente pe care nu ar trebui sa le am . Cateodata simtim si lucruri pe care nu ar trebui sa le simtim....Mereu imi ziceam ca vreau sa fi fericita, ca acesta e singurul lucru care conteaza pentru mine. Dar azi, vazandu-te fericita, a fost cel mai frumos lucru pentru mine....dar nu si in bratele lui. Doare sa te vad indepartandu-te.
Ti-am scris....In fiecare zi, timp de un an .365 de scrisori la care nu am primit nici un raspuns. Am incetat din a le scrie stiind ca nu mai insemn destul de mult pentru tine ca sa-mi raspunzi.
Ma asteptam sa treaca...Ma asteptam sa plec ,iar tu sa faci la fel. Dar ai ramas...ai ramas tot acest timp vie in amintirile mele. Intotdeauna ai insemnat mai mult decat orice pentru mine...Acesta e motivul pentru care iti voi da drumul ,din nou. Nu ca te-as fi avut din nou...Dar voi pleca...Voi pleca la fel de departe ca si prima oara, sperand ca macar de data asta se va schimba. Ma voi imapaca cu gandul ca esti fericita. Imi voi zice in fiecare zi in care voi vrea sa iti scriu ca esti fericita asa cum esti, si fara mine. Daca durerea imi va coplesi din nou cutia toracica plina de senimente rapunatoare, promit ca iti voi scrie . La fel cum fac si cu aceasta...Mereu iti voi scrie, dar nu iti voi trimite nici una dintre scrisori pentru ca stiu ca nici nu le vei observa sau nu vor insemna nimic pentru tine. Te iubesc si intotdeauna o voi face. "
Am mototolit bucata de hartie din fata mea si am aruncat-o pe nisip. Mi-am asezat capul in maini scuturandu-l, dupa care m-am ridicat si am pornit inapoi spre masina.
*PERSPECTIVA LUI LEXIE*
Sunt cea mai fericita persoana . Azi a fost ziua cea mare, de azi in noua luni minunea mea se va naste. Abia astept sa observ dezvoltarea fatului, sa mergem la radiografi impreuna, sa avem grija de sarcina impreuna....Vreau sa fie coplilul nostru,nu doar al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu