* ZAYNS STORY *
"Sunt bine."
Imi zic asta de 3 ani de zile.
Si cateodata chiar o cred...Dar sunt momente in care oricat de mult as incerca sa inghit acea propozitie mi se opreste in cutie toracica, facand ravagii , ca de obicei. Nu mai stiu nimic de ea de un an...As vrea sa o pot vedea macar pentru o secunda , sa stiu ca e bine. E singurul lucru care m-ar face sa cred mai rapid ca "sunt bine" .Vreau sa stiu daca isi aminteste....daca imaginile avute impreuna au ramas la fel de imprimate in mintea ei, asa cum au facut-o la mine. Imi amintesc fiecare secunda, fiecare moment avut impreuna...chiar daca au trecut ani de zile de atunci. Incerc de atata timp sa trec peste, dar de fiecare data cand o fac, imaginea ei isi face aparitia in fata mea, lasandu-ma la fel de vulnerabil.
Acesta e motivul pentru care am plecat....Sa-i fie ei bine. Sa uite de mine, cum probabil ,a si reusit sa faca. Ultima mea intalnire cu mama ei m-a determinat sa o fac. Nu sunt destul de bun pentru ea , si niciodata nu am fost. Mi-a spus ca daca plec fara sa las vreun indiciu nu ma va mai cauta...si nici nu a facut-o, ceea ce arata ca nu-i pasa. Dar acum ma intorc acasa....si sper sa o vad in asa fel incat sa nu ma observe. Vreau sa vad cine e acum, vreau sa vad cum a evoluat, vreau sa vad pe cine iubeste in acest moment.
Intre timp, in acesti trei ani s-au intamplat multe. Vroiam sa plec cat mai departe de ea si de probleme, mai exact de mama ei, care era capabila sa faca orice sa ne desparta.Ma bucur ca nu a aflat ce s-a intamplat de fapt, nu as vrea sa fie vreodata suparata pe ea din cauza mea . Vreau sa stie ca am plecat din alte motive, ca nu mama ei e de vina pentru parasirea ei. Si vroiam sa plec...sa plec departe, dar ea sa ramana cat mai aproape de mine, si asa a si ramas. Niciodata nu a parasit sufletul meu, si nu o va face vreodata.
M-am inrolat in armata. Ultimii trei ani, fiind destui de grei pentru mine. Am fost in locuri a caror nume nici nu-l puteam pronunta corect, in locuri in care nici nu as fi visat ca voi merge vreodata. Am reusit sa supravietuiesc peste multe razboaie....dar pentru un singur motiv. Si asta datorita ei...
Voi veni acasa, dar pentru doua saptamani.Am primit vacanta de Craciun, deci voi incerca sa profit cat mai mult de ea, vreau sa fiu alaturi de familia mea ,macar acum.
Intotdeauna am vrut sa am un mostenitor, sa stiu ca genele mele vor evolua si vor inainta. Dar stiind ca pentru restul vietii mele voi ramane in armata, cu siguranta nu voi avea ocazia sa am unul. Nu voi avea ocazia sa am o familie . Si daca o voi face, cu siguranta nu voi fi atat de egoist incat sa ii las acasa, stiind ca ma pot pierde in orice moment, nu as vrea ca copilul meu sa stie vreodata ca si-a pierdut tatal. Pentru asta mi-a venit o idee. Am de gand sa donez "material" unei banci ,ramanand un donator anonim. Si o voi face.....
Cobor din avion si pornesc spre casa. Drumul e exact la fel cum ma asteptam sa fie,luuung si plin de lume primitoare. Cand am ajuns pe aleea din fata casei ,am oprit masina. Nu e un sentiment prea placut sa vi acasa dupa cativa ani si sa nu te astepte nimeni...chiar nu e. Am urcat sus,casa ramanand neschimbata, aceasi veranda veche de lemn .Scarile scartie la fel cum mi le aminteam, fiecare treapta avand catecul ei . M-am asezat pe patul meu vechi, inca mirosind a levanda, probabil au fost schimbate lenjeriile de curand. Si am ramas acolo timp de 3 ore, fara sa ma misc...Stateam...si ma gandeam.
Brusc, aud usa de la intrare deschizandu-se si ma grabesc sa cobor jos. Era fratele mele, Josh. M-am repezit si l-am luat in brate. Imi era dor de asta...imi era dor sa am persoane pe care le cunosc in jurul meu.
-Cum a fost drumul?* intreaba el*
-Obositor...dar am avut destul timp sa ma odihnesc.
-Sper ca ti-e foame .*zise acesta ridicand plasa pe care o avea in mana dreapta*
Probabil era aceasi mancare pe care o manca de ani de zile. Desigur. Acelasi restaurant, acelasi meniu. Nu ca mie mi-ar fi mers mai bine in acesti trei ani...
-Nu te-ai schimbat un strop!
-Tu nici atata !
Nu am vorbit prea mult cu el...Asta era o alta problema: cu toate ca tanjeam sa am pe cineva cu care sa vorbesc,cand imi aparea un partener de conversatie ,niciodata nu eram multumit. Ceea ce-mi doream cu disperare era sa intalnesc pe cineva capabil sa ma inteleaga, capabil sa discute despre lucruri adevarate, cum ar fi viata si cartile,nu doar despre vreme.
A DOUA ZI
Ma trezesc tarziu, 7 dimineata fiind o ora destul de tarzie pentru ora la care eram obisnuit sa o fac.
Dar ziua care mi-a schimbat viata incepe ca oricare alta. Astazi voi da viata unei fiinte. Dar acel moment s-a terminat mai rapid decat ma asteptam. Intr- ora am fost gata, iesit din spital. Medicii mi-au spus ca azi va fi implantata , si ca azi va incepe viata fatului. Nu voi avea posibilitatea de a-l vedea, doar vreau sa stiu ca exista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu